Sa citesc "I put a spell on you" a fost ca si cand mi-as fi citit unele ganduri, exprimate intr-un mod mai coerent decat as fi putut eu sa le exprim vreodata. Pe langa actiunea principala a romanului, autorul insereaza idei si concepte care completeaza pana la intregire imaginea personajului principal, facandu-ma sa cred ca acesta ar putea fi real, ca ar putea fi oricare din noi.
Plotul este simplu: Un el blocat intr-o relatie care nu duce nicaieri, calca stramb pentru ca i se ofera ocazia, pentru ca se simte frustrat si pentru ca stie ca nimeni nu poate afla ce a facut.
<b>"Pana cand nu m-am insurat n-am inteles de ce un barbat ar vrea sa-si insele nevasta" </b>
Uita ca desi altii nu stiu, el nu are cum sa uite, asa ca desi sotia nu banuieste nimic, el se simte apasat de ganduri si incepe sa isi doreasca sa stie mai multe despre cea cu care a inselat, ajungand pana la a crede ca este un spirit nefericit ce a promis razbunare pentru ca in timpul vietii, a suferit. Incearca sa se "spele de pacate" prin gesturi menite sa refaca relatia pe care o are cu sotia lui, insa in final isi da seama ca nimic nu mai e ce pare, si ca poate nici nu a fost vreodata.
Nu e un plot complicat, insa are substanta. Finalul carttii e fix cum imi place, deschis, ceea ce da inca o nota de mister intregului roman.
Imi este greu sa incadrez cartea aceasta intr-un anume stil; o parte din mine vrea sa creada ca are elemente paranormale, ca Ileana nu a fost de fapt reala ci o naluca, si ca eroul a cazut prada miresei-fantoma, iar o alta parte se gandeste ca poate totul a fost in mintea lui Cristian, care plictisit de viata pe care o ducea, si -a creat o femeie perfecta cu care si -a inselat sotia, si apoi, din cauza sentimentului de vinovatie pentru gandurile sale, s-a autopedepsit pana cand in final a luat-o razna.
Mi-a placut ca scrierea are o nota amuzanta si mai mult mi-a placut ca am recunoscut trei sferturi din creatiile citate in roman. Metallica, GOT si Zafon, au un loc special in inima mea :P
Comments
Post a Comment